Două fete primesc de ziua lor câte un tort, iar cei din jur le cântă la mulți ani. Ambele au fost traficate, adică vândute pentru sex.
Una dintre ele a împlinit 15 ani și plânge.
Spune că e prima dată în viața ei când primește un tort.
E ceea ce ne-a povestit Iana Matei, în casa ei din Pitești, unde cu o noapte înainte fusese vizitată de traficanți, care i-au aruncat pietre în locuință și i-au spart parbrizul mașinii. Polițiștii s-au apucat de cercetat cazul.
Nu e prima dată când i se întâmplă asta. De peste două decenii, Iana continuă să smulgă fete minore exploatate sexual din ghearele rețelelor de traficanților. Le oferă un adăpost temporar, hrană, îngrijire medicală, consiliere psihologică și acces la educație, pregătindu-le pentru reintegrarea în societate.
| De ce e important: România este în continuare principala sursă pentru traficul de victime exploatate sexual sau prin muncă în Europa. Datele oficiale nu creionează o imagine clară a fenomenului. De exemplu, conform Eurostat, doar 26 de victime au provenit din România în 2022. În același an, 500 de victime au fost înregistrate de Agenția Națională Națională Împotriva Traficului de Persoane, din care aproape jumătate sunt copii. |
Iana Matei este președintele Asociației Reaching Out Romania, una din puținele organizații care lucrează la firul ierbii împotriva traficului de minori. S-a reîntors în România în 1999, după ce a stat mai mulți ani în Australia, unde a studiat psihologia. Credea că o să fie ceva temporar, că o să implementeze niște proiecte sociale și că o să plece apoi. Nu a mai plecat.
Până în prezent, centrul său a găzduit aproximativ 1200 de tinere traficate, din care 82% au reușit să își reconstruiască viața și să ducă o existență normală după plecarea din centru.
Totul a început în primăvara lui 1999, după un telefon.
Iana Matei: M-au sunat polițiștii de la crimă organizată din Pitești și mi-au spus că au trei fete prostituate care au nevoie de haine și de sandwich-uri. Și atunci când au spus avem trei prostituate, în mintea mea am văzut niște femei în toată firea. Nu știu de ce, în mintea mea asta a fost imaginea.
Șocul a fost când am văzut copii cu rimelul întins pe față. Jurnaliștii, de față cu polițiștii, le așezau pe canapea și le puneau să pozeze picior peste picior, cu țigara în colțu’ gurii și ele spuneau nu vrem, nu vrem(…)
Le-am luat separat și le-am întrebat cum au ajuns în situația asta, ce s-a întâmplat cu ele. Mi-au spus cum au fost cumpărate. Greu am înțeles și așa am început.
A sunat apoi la Protecția Copilului ca să le primească pentru că erau minore. Nu s-a putut pentru că nu erau locuri. Norocul a fost că fetele au fost internate în spital, timp în care Iana a căutat o organizație care să aibă grijă de copile forțate să se prostitueze. Nu a găsit niciuna, a închiriat un apartament unde a stat cu ele și a înregistrat și Asociația Reaching Out România.
Iana Matei: Am rezolvat toată birocrația, am format asociația și trebuia să angajăm personal, să vedem cum lucrăm cu ele. Și, până s-au rezolvat toate problemele acestea, am stat cu ele și foarte bine am făcut. Eu am învățat ce le trebuie, în afară de masă și casă. De exemplu, consiliere psihologică sau activități de dezvoltare personală, pentru că veneau dintr-un mediu abuziv. Și uite așa s-a creat programul, încetul cu încetul.
Reporter: Simți că te-ai schimbat de atunci?
Iana Matei: Eu foloseam, de exemplu, abordarea umanistă a lui Carl Roger, care spune că fiecare om, fiecare copil are un bulgăraș de aur acolo, înăuntru. Are un talent, are un ceva ce este al lui și pe care lucrul acela îl face mai bine decât oricine altcineva. Ăla trebuie să-l găsim și să îl dezvoltăm, să încurajăm lucrul acela să se dezvolte și să ignorăm, să nu ne focusăm pe negativ.
Funcționa abordarea asta cu fetele, pentru că toate aveau un bulgăraș de aur acolo. Sunt însă abordări pe Victim Centred Approach, care e o chestiune foarte complexă și ne ajută foarte mult. Toate recomandările de la Uniunea Europeană sunt centrate pe includerea victimei în tot procesul. Din punctul ăsta de vedere, da, m-am schimbat, am crescut, am învățat, vreau să învăț, caut tot ce mă ajută.
Descrie relația cu autoritățile ca fiind una cu urcușuri și coborâșuri și crede că e firesc să fie așa. Pe de altă parte, Iana recunoaște că e și o problemă de cooperare între instituții și de lipsă a resursei umane.
Iana Matei: A fost furia de la început că nu sunt suficiente instrumente să lucrez cu acești copii și că lumea nu înțelege. Ne-am certat, ne-am ciondănit, ne-am întâlnit, am făcut training-uri, instruiri la nivel național, la nivel regional, pentru că și Europa s-a trezit atunci.
Țin minte că ne întâlneam, la nivel european, regional și recunoșteai clar persoanele care lucrau cu victimele traficului pentru că erau în permanență furioase și gata de scandal.
S-au luat măsuri, apoi ne-am și integrat în Uniunea Europeană și atunci a trebuit să luăm directivele și să le transpunem în lege.
Este o problemă faptul că persoanele din instituțiile publice cunosc fenomenul din niște rapoarte pe care le citesc. Și rapoartele alea, nu știu de cine sunt scrise și nu știu cât de bine reflectă situația de la rădăcina firului de iarbă. Și atunci se iau niște măsuri care nu prea se potrivesc cu ce se întâmplă la noi în centru.
Au nevoie de mai mulți oameni. Sunt câțiva care lucrează, dar cel mai grav este că nu există cooperare. Cooperare între instituțiile publice și ONG-uri.
Am întrebat-o pe Iana și de metoda de racolare Loverboy, menționată în ultimii ani inclusiv în rapoartele autorităților române. Spune că totul a pornit în regiunea Friesland, din nordul Olandei, unde traficanții turci au intrat în comunitățile ultrareligioase unde recrutau copile în curțile școlilor. Ulterior, rețeta a fost copiată și în România.
Iana Matei: La noi ai comunități sărace, comunități izolate, comunități needucate, ai mulți părinți plecați la muncă peste hotare și copiii stau cu mătuși, unchi, bunici și suferă, pentru că ei vor părinții, nu bunicii sau mătușile. Și în situația dată, copilul acela are o suferință, vine un băiat care îi acordă toată atenția pe care nu o primește. Le hrănesc pe fete cu afecțiune. Toți avem nevoie de lucrurile astea. Atenție, că nu sunt ele defecte. Toți avem nevoie de dragoste și recunoaștere, dar ele mai mult decât noi și atunci metoda Loverboy prinde.
Nu este însă o regulă ca fetele traficate să provină din familii dezorganizate. Iana ne-a povestit de cazul unei fete care provenea dintr-o familie cu părinți muncitori, cu o gospodărie amenajată și îngrijită. În trei luni, copila a început să se certe cu ai ei și s-a mutat la “iubitul” ei acasă.
A primit mai întâi un lănțișor de aur de la sora lui. După o operație de apendicită a primit bomboane, flori și ciocolată în spital și apoi a fost dusă într-un weekend la Sinaia să-și mai revină. Când s-au întors acasă, fata a primit propunerea să meargă să lucreze în Spania ca babysitter sau să îngrijească bătrâni, ca să strângă bani pentru nuntă.
Iana Matei: S-au dus în Spania. A ajuns într-un apartament unde mai erau două fete și trei băieți și acolo el a scos o listă: lănțicul de aur pe care sora l-a făcut cadou, weekend-ul la munte, bomboanele, ciocolata și tot, de câte ori a scos-o la cină în oraș: 20.000 de euro trebuia să-i dea ea. Vezi, atâția bani ai să-mi dai, îmi dai 20.000 de euro. Și după aceea ești liberă să faci ce vrei.
Și pe ea a bufnit-o râsul, nu te bufnea râsul?! Era iubitul ei, trebuiau să căsătorească.
Moment în care a rupt hainele de pe ea, a violat-o de față cu toată lumea, în camera aceea, după care a făcut pipi pe ea. Și ăsta este un exemplu, ea fiind educată, dar ai copilele care sunt mici…
Traficanții care folosesc metoda loverboy își recrutează victimele în școli sau în comunități. Le fac să se îndrăgostească de ei, apoi le plasează în rețele și se întorc să recruteze altele. Iana știe însă de cazuri în care chiar părinții fetelor sunt cei care le vând.
Iana Matei: Am avut părinți care le-au exploatat în mod direct. Adică mama o aranja, o coafa, o vopsea, iar tatăl o ducea în colțul străzii. Seara venea să o recupereze și ea trebuia să prezinte suma, 700 de lei. Avem părinți care au vândut copii în rețea fără să știe că vând copii într-o rețea de trafic. Avem părinți care au vândut copii știind că îi vând într-o rețea de trafic.
Ai tot felul de situații, dar totul, absolut totul pleacă de la lipsa de educație și de la acele programe sociale pe care mereu spun că trebuie să le dezvoltăm la rădăcina firului de iarbă.
Acolo în comunitate, unde se întâmplă toate aceste nenorociri.
Experiența cu fetele din centru i-a arătat Ianei Matei că perioada în care o fată este exploatată determină ritmul și reușita recuperării și reintegrării ei.
Iana Matei: Cu cât a fost exploatată pe o perioadă mai lungă, cu atât mai greu este să facem consiliere psihologică, pentru că nu are încredere în ea. Dacă sunt minore, este mai ușor decât dacă sunt peste 18 ani, pentru că ai o lege pe care trebuie să o respecți și atunci ele nu pot să plece.
Dacă e majoră, vine în centru, poate să stea o săptămână și apoi să-ți spună “eu nu mai vreau să stau aici”, pentru că nu știu, și-a găsit un alt iubit, sau nu știu, și-a găsit ceva de lucru undeva.
Dacă este minoră, trebuie să stea, că e cu măsuri de plasament și așa a hotărât judecătorul și atunci ai timp cu ele, poți să faci consiliere, poți să le educi, poți să le înveți, tot ce n-au fost învățate acasă.
Una din problemele identificate de Iana este că autoritățile române trimit victimele traficului de persoane în centre de plasament din subordinea Direcțiilor Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC-uri) unde există și alți copii cu alte tipuri de traume. Ajung să fie din nou victime, de data asta victime ale bullying-ului. Preferă să fugă din grija statului, pentru că nu stai acolo unde toată lumea râde de tine că ai făcut prostituție.
Statul român nu are încă o structură care să aibă grijă doar de victimele traficului de persoane și, mai mult de atât, nu există vreun centru care să aibă grijă doar de băieții care devin victimele traficului, iar ei ajung la un loc cu fetele. Așa sunt provocate, în mod evident, alte probleme.
În cazuri izolate, fetele sunt traficate direct din centrele de plasament unde au ajuns din familii dezorganizate. Se întâmplă ca fix angajații de acolo să le trimită la produs. Iana a identificat două cazuri în Brașov și Ilfov.
Iana Matei: Nu pot spune că în toate DGASPC-urile se întâmplă asta. Acolo unde eu am găsit cazul, educatorul era un bărbat. Nu pui într-un centru de fete un educator.
Trebuie să-ți selectezi angajații, faci interviuri cu ei, verifici pe studiile pe care le au. Îl angajezi pe unul, dar constați că în timp omul acesta nu e un om serios. Ba lovește copilul, ba jignește copilul, ba recrutează copilul. Nu poți să-l dai afară, pentru că așa e legea în România.
Și atunci ce faci? Că până la urmă tot abuzatorul face reclamație împotriva DGASPC-ului. E ridicol. Ar trebui puțin filtru.
Iana spune că luptă împotriva traficului de persoane pentru că o motivează fetele care ajung în centrul asociației.
