Ce nu vom mai vedea: luxul din declarațiile de avere

Am analizat peste un milion de declarații de avere depuse de politicieni și angajați la stat. De anul trecut, după decizia Curții Constituționale, acestea nu se mai publică.

Le-am extras apoi doar pe cele care fac referire la ceasuri. 

Victor Voicu, membru al Academiei Române, a acumulat tablouri, ceasuri și bijuterii de peste două milioane de euro. 

Laura Vicol, avocată și fostă deputată PSD, a declarat ceasuri și bijuterii de peste 850.000 de euro. Ne-a transmis că o hărțuim când i-am pus întrebări. 

Un conferențiar universitar care studiază sărăcia are ceasuri evaluate de el la 300.000 de euro.

Rareș Bogdan, fost patron de presă și moderator TV, actual europarlamentar PNL, a strâns ceasuri de 230.000 de euro. Mai are și tablouri, bijuterii, argintărie și stilouri. 

Un angajat al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din Constanța are și el o colecție de bijuterii, ceasuri și icoane estimată la 200.000 de euro.

DE CE E IMPORTANT: Anul trecut, Curtea Constituțională a României a anulat caracterul public al declarațiilor de avere. Timp de mai bine de 15 de ani, acestea au apărut pe site-ul Agenției Naționale de Integritate. După decizia CCR, nu se mai publică nimic. Transparența averilor a dispărut. 

Fosta deputată

Sursă: George Călin/Inquam Photos

Laura Cătălina Vicol-Ciorbă, avocat de profesie, a devenit deputat de Dolj la finalului lui 2020, pe listele PSD. A fost și președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților. 

Când a intrat în Parlament, a declarat ceasuri, bijuterii, genți și tablouri de 750.000 de euro. 

La începutul anului trecut, Vicol a fost arestată preventiv și apoi eliberată. Este inculpată în dosarul Nordis, o investigație a procurorilor DIICOT ce privește operațiuni de înșelăciune imobiliară. Dosarul este în faza de urmărire penală.

Între timp, Vicol practică din nou avocatura. 

În declarația de avere din 2023, a scris că are bijuterii și ceasuri cu o valoare de peste un milion de euro.  

Anul trecut, când a plecat din Parlament, valoarea lor a scăzut la 852.000 de euro.

Deși nu am acuzat-o de absolut nimic, și i-am pus niște întrebări simple și legitime, Laura Vicol consideră că o hărțuim:  

„În prezent, nu mai sunt parlamentar, nu mai dețin nicio funcție publică și nu mai sunt supusă obligației de transparență instituțională în sensul Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor publice. Ca atare, nu aveți niciun temei legal să-mi solicitați explicații suplimentare pe marginea unei declarații de avere care aparținea unei funcții pe care nu o mai dețin. Insistența cu care continuați să adresați astfel de întrebări unui avocat aflat în exercitarea profesiei este nu doar nejustificată, ci și intruzivă.”

„Întrebările dumneavoastră îmi confirmă un lucru grav: ignoranța cu care unii jurnaliști confundă interesul public cu interesul de a distruge un om. Nu v-au interesat minciunile rostogolite despre mine din octombrie 2024 încoace, vă interesează ceasurile mele în august 2025. Nu le mai am. Nu mai sunt persoană publică. Nu mai sunt deputat ne-a mai transmis Vicol.

S-a plâns că o hărțuim și că, pentru că nu mai e deputat, averea sa nu mai e de interes public. Puteți citi răspunsul ei integral și întrebările noastre AICI.

Europarlamentarul

Sursă: Octav Ganea/Inquam Photos

Ioan Rareș Bogdan este europarlamentar din partea PNL. Anterior a fost prezentator la Realitatea TV, unde a intrat în atenția publică prin emisiunea „Jocuri de Putere”. 

În 2019 a intrat în partid și a deschis lista de candidați pentru Parlamentul European. În timpul primului mandat, jurnaliștii de la Politico scriau că Rareș Bogdan a fost printre primii cinci cei mai absenți europarlamentari. 

Conform declarației din 2024, are o colecție de ceasuri în valoare de 230.000 de euro. 

Averea lui includea și două terenuri intravilane în Alba Iulia și în Voluntari, un apartament de 100 metri pătrați în Cluj-Napoca și o vilă în Voluntari. Se adaugă tablouri, bijuterii și stilouri evaluate în declarația de avere la peste 470.000 de euro. 

Tot în 2024, Bogdan a scris negru pe alb că a dat împrumuturi de peste 1.5 milioane de euro către mai multe persoane fizice. 

Peste 250.000 de euro a încasat de la Parlamentul European. Suma include indemnizația, diurna, cheltuielile de relocare, cheltuieli pentru cabinetul de europarlamentar. 

Soția sa a primit de la o firmă care gestionează un bar din Cluj aproape două milioane de lei cu titlu de returnare a unui împrumut și dividende. A mai încasat 133.000 lei pentru consiliere juridică oferită către Transferoviar Grup.  

„Nu colecționez ceasuri, sunt ceasuri pe care le folosesc. Colecționez doar tablouri și  stilouri. Unul dintre ceasuri este moștenire, un Zenith model mai vechi de la bunicul meu. Restul sunt achiziționate în timp, începând cu 2003-2004 sau primite cadou, două de la soția mea (…)” ne-a scris Rareș Bogdan pe Whatsapp.

A mai menționat că și-a luat trei ani sabatici de la politica internă și că se concentrează exclusiv pe chestiuni internaționale, fiind vicepreședintele Comisiei de Politică Externă (AFET) a Parlamentului European.

Academicianul 

Victor Voicu are 86 de ani și este membru titular al Academiei Române de peste două decenii. A fost secretar general și vicepreședinte al instituției.

La începutul anilor 60`, specializat în explorări funcționale Voicu a ajuns asistent la catedra de farmacologie a Universității „Carol Davila” din București, după ce a studiat tot acolo. 

La aproape trei ani după Revoluție a devenit profesor la aceeași catedră.

În prima jumătate a anilor 90`, generalul maior Voicu a condus direcția medicală a Ministerului Apărării.

A fost consilier prezidențial pe sănătate, în 2012, perioada în care Crin Antonescu a fost președinte interimar al țării, după suspendarea lui Traian Băsescu.

În 2013, Agenția Națională de Integritate a descoperit că Voicu semnase trei contracte în numele Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare al Ministerului Apărării Naționale cu o firmă deținută de soția sa, încălcând reglementările privind conflictul de interese.  

Voicu a contestat raportul ANI în instanță, dar a pierdut definitiv procesul în 2018. Tot atunci a fost ales vicepreședinte al Academiei Române.

În 2022, Victor Voicu deținea tablouri, bijuterii și ceasuri de peste două milioane de euro plus o altă colecție de familie nexpertizată. Averea era completată de cinci case, patru apartamente. Zero bani în conturi, dar acțiuni de 4.5 milioane de euro la diverse companii și împrumuturi date către două persoane fizice în valoare de 590.000 de euro. 

Cu unsprezece ani înainte, colecția de ceasuri era estimată la aproximativ 20.000 de euro. Nu avea alte bijuterii sau tablouri, dar avea două case, un apartament și o garsonieră. 

Nu e clar cum a crescut, în toți acești ani, averea lui Victor Voicu. Acesta nu a răspuns întrebărilor noastre transmise pe email.

Profesorul 

Adrian Nicolae Dan predă la din Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București de peste 20 de ani. A lucrat constant în domeniul academic și cercetează fenomenul sărăciei. 

În declarația de avere din 2024 apar o colecție de ceasuri de 300.000 de euro, două apartamente. 

Din 2009 până în 2024, Dan a avut venituri de aproximativ 2.4 milioane lei.

Profesorul ne-a explicat că a investit aproximativ 150.000 de euro în colecția de ceasuri și că valoarea din declarația de avere este o estimare făcută de el pe baza prețurilor de pe piață. Ne-a explicat că este pasionat de ceasuri de peste 30 de ani, iar colecția este pentru el o formă de investiție. Începând cu 2015, a început să le tranzacționeze pe piețe de specialitate, folosind câștigurile pentru a-și extinde colecția.

Consilierul 

Mihai Stercu s-a angajat la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din Constanța (AFIR) din 2021. Anterior, lucrase la trei firme de unde primise 30.000 de lei salariu. 

La angajare, Stercu declarase că a încasat împreună cu soția dividende de aproape 540.000 de lei de la o firmă în care e asociat. Valoarea bijuteriilor, icoanelor și ceasurilor se ridica la 200.000 de euro. 

Implicat în afaceri la nivel local, Stercu mai este astăzi asociat în două firme.

Din declarația de avere depusă la începutul lui 2025, reiese că Stercu și-a împrumutat soția cu peste 200.000 de euro. A mai declarat o casă la Corbeanca, un apartament la Constanța, bijuteriile și salariul de la AFIR. 

Mihai Stercu nu a răspuns întrebărilor transmise pe email.

Ziarele sunt scrise de jurnaliști, dar aparțin cititorilor lor.

Intră în comunitatea cititorilor responsabili, care plătesc pentru munca jurnaliștilor:

Alexandra Perju are 24 de ani, face un master în publicitate la Cluj și lucrează la Factual.ro

Horațiu Bontea este doctorand la Facultatea de Studii Europene. Pasionat de jurnalism în interes public, scrie și vorbește și pentru Factual.ro .

La Public Record, pe lângă a documenta articole, se ocupă și de comunicarea în social media.

E absolvent de jurnalism, are 24 de ani și caută umorul în orice. A început în presa de economie și business, iar acum se concentrează pe jurnalism long‑form, jurnalism investigativ și fact‑checking.