Apostolul „anti-sistem”, propulsat de foști angajați ai statului 

Călin Georgescu se autodefinește frecvent ca un candidat „antisistem”.  Am descoperit însă că are o rețea de sprijin formată din foști ofițeri ai serviciilor de informații, poliției și armatei. 

„Dacă SRI-ul și alte servicii și-ar fi dorit binele poporului român nu ajungeam în această situație”, a spus Călin Georgescu, în urmă cu o lună în fața unei secții de votare din Mogoșoaia, județul Ilfov. Era ziua în care alegerile pentru prezidențiale au fost anulate. 

Doi ani mai devreme, în 2022, susținea că în serviciile de informații „sunt foarte mulți patrioți care nu sunt luați în seamă și sunt neglijați”. 

O parte din ei au ajuns să îl sprijine în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni. 

Pe parcursul documentării acestui articol, mai multe informații colectate de noi au fost fie șterse din social media, fie trecute pe privat de apropiații lui Georgescu. 

DE CE E IMPORTANT: Candidatul Georgescu promite în discursurile sale o „renaștere” și o „eliberare”  a poporului român. Spune că serviciile secrete nu și-au făcut treaba, dar are în jur chiar oameni care au activat în interiorul acestor structuri. E vital să înțelegem cine sunt cei care pretind că vor să  „salveze țara” – mai ales când aceștia sunt foști angajați ai statului, care acum se erijează drept luptători împotriva sistemului.

Fostul șef SRI Alba, condamnat penal, în cercul lui Călin Georgescu

Suntem în primăvara lui 2022, când Călin Georgescu vizitează mănăstirea Tăuni din Alba, împreună cu mai mulți cetățeni. Sunt membrii ai mișcării Pământ Strămoșesc, o asociație înființată de candidatul la prezidențiale. O măicuță îi întâmpină cu entuziasm. 

„Hai, Ioan, vino aicea”, îi spune Georgescu unui bărbat într-o cămașă în carouri roz- albastre, cu mânecă scurtă. 

Ioan, cel care a aranjat întâlnirea de la Tăuni, nu este un simplu cetățean. Numele lui complet este Ioan Tarnu și a fost şeful Direcției Județene de Informații Alba, o structură locală a Serviciului Român de Informații.

Ioan Tarnu alături de Călin Georgescu la Mănăstirea Tăuni în 2022. Sursă: Youtube/Radu Roncea

În 2016, Tarnu a primit o condamnare cu suspendare într-un dosar penal, după ce un prieten de-ai lui furase niște utilaje agricole. Procurorii au descoperit că locotenentul îl sfătuia cum să se fofileze și să mintă organele judiciare. Tot Tarnu urma să convingă ofițerii de poliție să nu facă percheziții la locuința amicului.

Contactat telefonic, Ioan Tarnu nu a vrut să discute cu jurnaliștii. 

Din Ministerul Apărării, la umăr cu Georgescu 

La mănăstirea Tăuni din Alba, a fost împreună cu Georgescu și Sorin Chirigiu, colonel în rezervă și fost consilier juridic în Ministerul Apărării ( MApN).

Relațiile lor sunt însă de lungă durată. În 2021, cu un an înainte de vizita din Alba, apar împreună la evenimente organizate de partidul AUR, împreună cu George Simion. 

Sorin Chirigiu alături de Călin Gerogescu. Sursă: Aurel Duta/AUR

La sfârșitul lui 2023, la primul congres al Partidului Români pentru România (PRR), Chirigiu era uns secretarul general al partidului, iar generalul Nicolae Roman, pensionat in 2011, președinte. La acel moment, partidul se definea ca promovând o „politică de centru distributist-suveranistă, care respinge orice formă de extremism, inclusiv manifestările agresive” și își declară susținerea pentru Georgescu la președinție. 

Mai recent, în 15 octombrie 2024, Chirigiu participă la o ședință a Parlamentului României ca reprezentant al candidatului Georgescu la prezidențiale. De altfel, numele lui apare într-un document de campanie drept coordonator al evenimentelor organizate pentru susținerea lui Georgescu. 

Contactat telefonic, Chirigiu a negat că ar fi deținut un rol oficial în echipa candidatului la prezidențiale: „sunt susținător și voluntar de foarte mult timp”. 

În 30 noiembrie 2024, după primul tur al alegerilor prezidențiale, Chirigiu apărea în spatele lui Georgescu în timp ce acesta susținea un discurs public. 

Tot el apare și pe site-ul partidului Lege Educație Unitate (LEU) ca secretar general adjunct. 

În casa unuia din fondatorii LEU, Georgescu și-a desfășurat activitățile în campania electorală. Ziarul Adevărul a relatat că tot acolo a fost, în urmă cu doi ani, la tăierea porcului și Toni Greblă, șeful Autorității Electorale Permanente. 

După ce a plecat din armată, Chirigiu a fost și consilier juridic pentru firma Alexcor Trading, controlată, conform G4 Media, de figuri influente din PSD Caracal. 

Chirigiu a fost, înainte să se apropie de Călin Georgescu, şeful departamentului juridic din USR Ilfov. 

Însă, el nu este singurul care a lucrat în Ministerul Apărării, și care acum îl sprijină pe Georgescu. 

Ziarele sunt scrise de jurnaliști, dar aparțin cititorilor lor.

Intră în comunitatea cititorilor responsabili, care plătesc pentru munca jurnaliștilor:

Sabin Truță, pensionar MApN, a fost coordonator de strângere a semnăturilor pentru Georgescu în județul Alba, conform unui video care a fost trecut în privat în cursul acestei investigații. Fostul militar a candidat în 2024 la Camera Deputaților din partea Alianței Național Creștine (ANC). 

Călin Georgescu și Sabin Truță. Sursă: Facebook

Victor Voicu apare și el la lansarea asociației Pământul Strămoșesc din 2021 unde a și ținut un discurs. Fost secretar general al Academiei Române și președinte al Secției de Științe, Voicu a fost și șeful direcției medicale din Ministerul Apărării Naționale între 1990 și 1995, conform CV-ului.  

Foștii polițiști

Pe lângă Tarnu de la SRI și Sorin Chirigiu de la MApN, la vizita de la mănăstirea din Alba a participat și Vasile Petric, un fost polițist în Direcția de Informații și Protecție Internă din Alba.  

Ieșit din sistem în 2016, Petric a participat în ultimii ani la evenimentele asociației Pământul Strămoșesc. 

Pe Facebook, Petric avea mai multe fotografii în care apărea împreună cu Georgescu sau în timp ce îi făcea campanie electorală. Ulterior, a șters majoritatea pozelor care îl asociau cu Georgescu.

Cert e că s-a întâlnit cu el încă din 2021. 

Vasile Petric, Călin Georgescu și Sorin Chirigiu. Sursă: Facebook
Sursă: Facebook

Conform Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului de Interne, Vasile Petric a fost în perioada 1992-1999 subofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Alba, apoi a avansat la gradul de ofițer. Apoi, din 2001 până în 2016 a fost polițist DIPI. 

Facem arc peste timp și ne întoarcem la momentul 2021, anul în care Georgescu a lansat mișcarea „Pământul Strămoșesc”, o asociație cu nume similar cu al unei reviste legionare din perioada interbelică. 

Un bărbat cu capul plecat, îmbrăcat modest într-o geacă de fâș bleumarin ascultă discursul lui Călin Georgescu. 

Este colonelul în rezervă Florin Șinca, fost comisar-șef de poliție în Inspectoratul General al Poliției Române. A activat în Serviciul de Protecție și Pază (SPP), Direcția de Operațiuni Speciale și Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, conform Observatorul Prahovean.

A fost numit de presă „Căpitanu’ de istorie”, „ofițerul care face cinste Poliției Române” sau „polițistul nou”. În 2021 a intrat în AUR, iar acum îl susține pe Călin Georgescu, prin intervenții televizate, postări pe social media sau articole pe Activenews, un site care publică frecvent dezinformări și narative pro-Kremlin.  

Florin Șinca lângă Eugen Sechila. Sursă: Youtube/Călin Georgescu- Canalul Oficial

Contactat de Public Record, Șinca spune că l-a întâlnit pe Georgescu în 2014 la o lansare de carte și că a participat la lansarea Pământ Strămoșesc la invitația lui Eugen Sechila pe care-l cunoștea de peste un deceniu. 

„Și domnul Georgescu și eu am făcut parte din ceea ce numim sisteme. Tocmai de aceea le știm din interior, avem voință și le vom reforma. Pentru că poți combate eficient și eficace traficul de droguri fără a avea informații din proximitatea infractorilor”, ne-a mai declarat acesta. Citește răspunsul integral AICI

Un alt fost polițist din Ministerul de Interne, Marius Niculin, a coordonat strângerea semnăturilor pentru candidatura lui Georgescu în Dâmbovița. 

Niculin a lucrat, după revoluție, și în Ministerul Apărării, conform profilului de Linkedin. 

În 2024, Niculin era polițist local, consilier la Primăria Târgoviște, profesor la un liceu din oraș și specialist la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița.

Niculin este, de asemenea, președintele unei asociații care a acreditat observatori la votul pentru parlamentare și prezidențiale în 2024. Civis Salutem, asociația polițistului, s-a poziționat împotriva gratuității avortului în România.

Ne-a spus la telefon că l-a cunoscut pe Călin Georgescu înainte de turul I, când a avut loc o întâlnire cu mai multe persoane unde era prezent și candidatul la prezidențiale. Indirect, îl știe de șapte ani, de când era interesat de dezvoltare durabilă.

Din amfiteatrul SRI, umăr la umăr cu Georgescu

După vizita de la mănăstirea din Alba, la aproape un an distanță, Călin Georgescu ajunge la Sibiu și Mediaș unde lansează „Marea Renaștere”, o carte conspiraționistă unde ridică probleme de tip „Plandemia medicală Covid” sau „Marea resetare”. 

Este 18 februarie 2023, când lansează cartea în sala mare a fostei case a sindicatelor din Sibiu. Un loc unde, pe timp de vară, se pun în scenă piese la Festivalul Internațional de Teatru. 

În sală, la aceeași masă cu el apare Cristian Troncotă. 

Sursă: Facebook

Fost profesor conducător de doctorate în cadrul Academiei Naționale de Informații, Troncotă a predat în diverse instituții de învățământ de sub umbrela Serviciului Român de Informații, mai bine de 30 de ani. 

„Oamenii chiar cred că ei sunt liberi, că ei trăiesc în democrație, în realitate ei sunt manipulați de această forță”, ar fi declarat Troncotă la lansarea cărții, conform publicației Turnul Sfatului din Sibiu. 

După două luni, pe 19 aprilie 2023, Troncotă și Georgescu lansează aceeași carte  la „Muzeul Gazelor Naturale” – Romgaz la Mediaș, un oraș cu mai puțin de 40 de mii de locuitori, aflat la o oră distanță de Sibiu. 

În luna următoare, Georgescu și Troncotă se reîntâlnesc la o altă lansare de carte, cea a lui Robert F. Kennedy Jr.: „Adevăratul Anthony Fauci, Bill Gates, Big Pharma și războiul global împotriva democrației și sănătății publice”.  

Ediția în română a cărții lui Kennedy Jr. are un Cuvânt înainte scris de Călin Georgescu, acolo unde fostul candidat la prezidențiale a scris, conform Pressone, că „perioada nazismului este nimic în comparație cu ceea ce oligarhia actuală întreprinde la nivel global”.

La rândul lui, Cristian Troncotă a scris mai multe cărți, unele pe aceeași linie ideologică cu cea a lui Călin Georgescu. De exemplu, în cartea „Omul de taină al mareșalului”, Troncotă îl omagiază pe directorul Serviciului de Informații (S.S.I.) a lui Ion Antonescu. „Au trăit, au luptat și au murit pentru România”, scrie în descrierea cărții.

„Asasinarea legionarilor a fost un act de terorism de stat” a declarat Cristian Troncotă în 2013, la lansarea unei alte cărți, în prezența mai multor cadre din Ministerul Afacerilor de Interne. 

Contactat telefonic, Troncotă spune că l-a cunoscut pe Georgescu cu prilejul lansărilor de carte și nu are nicio altă legătură cu el. 

Pământul Strămoșesc și bărbatul suspectat de spionaj 

Tot în 2021, la lansarea asociației lui Georgescu, a participat Dragoș Rusu, fost comisar general adjunct al Comisariatului General al Gărzii Financiare.

Numele lui apare într-un rechizitoriu din 2013, într-un dosar penal cu magistrați care au dezvăluit informații secrete ce periclitau siguranța statului. 

Conform anchetatorilor, Rusu era monitorizat în 2011 de Serviciul Român de Informații, pentru „activități cu potențial ridicat de risc la adresa siguranței naționale”.  

Rechizitoriul descrie cum încerca să obțină informații economice în interesul altui stat, fiind în legătură cu o femeie din Republica Moldova cu care avea și relații intime. 

Referitor la monitorizarea făcută de SRI, Rusu ne-a declarat telefonic că a fost o operațiune de denigrare și că a cerut să afle mai multe, dar nu i s-a comunicat nimic. 

Mai spune că a participat la lansarea asociației Pământ Strămoșesc de la Snagov, la invitația unui prieten actor. Întrebat dacă este un susținător al lui Călin Georgescu acesta a declarat: „Acum, după ce mă uit la ce se întâmplă în jurul nostru, devin susținător, da”. 

Sursă: Youtube/Călin Georgescu- Canalul Oficial

I-am transmis întrebări și lui Călin Georgescu, însă până la ora publicării materialului acesta nu a răspuns. După anularea alegerilor, acesta a apărut cu declarații doar la televiziunea Realitatea.

Sursă fotografie originală cover: Octav Ganea/INQUAM

Grafică cover: Emilian Mocanu

Andrei Popoviciu

Este reporter independent de investigație și corespondent străin, specializat în subiecte aflate la intersecția dintre drepturile omului, conflicte și politică externă în Europa, Africa și Orientul Mijlociu. Investigațiile sale au fost recunoscute pe plan internațional, câștigând sau fiind finaliste la numeroase premii de jurnalism, printre care și European Press Prize, Ján Kuciak Award, Premiile Superscrieri, IJ4EU Impact Award, Livingston Award și Daphne Caruana Galizia Journalism Prize. În 2023, a fost inclus pe lista Forbes 30 Under 30 Europa pentru cei mai promițători tineri profesioniști care lucrează în media.