O parte din achizițiile publice realizate de unitățile militare din România, după izbucnirea războiului din Ucraina, ridică suspiciuni privind transparența și corectitudinea acestora.
Angajați ai statului, pensionari militari sau rudele militarilor activi dețin firme care au contracte cu unitățile militare din țară
În unele cazuri, prețurile sunt mult peste cele de pe piața liberă. De exemplu, un pat de o persoană a costat peste 1400 de lei când pe internet îl găsim cu 430 de lei.
În plus, anumite firme câștigătoare au fost înființate cu puțin timp înainte de a câștiga licitațiile.
| DE CE E IMPORTANT: România ar trebui să cheltuiască peste 2% din produsul intern brut pentru modernizarea apărării, conform angajamentului semnat cu NATO. Felul în care acești bani sunt cheltuiți la nivel local scoate la lumină o problemă sistemică a armatei, în contextul în care avem un război în desfășurare peste graniță. |
Într-o dimineață răcoroasă din septembrie 2024, Consiliului Suprem de Apărare Națională discută, din nou, planul de achiziții al armatei pentru următorii zece ani.
„Siguranța națională este pilonul principal al viziunii mele pentru România următorilor ani”, a declarat atunci Nicolae Ciucă, fost prim-ministru și fost șef al armatei române.
„Cariera de militar m-a învățat că înzestrarea armatei și o puternică industrie de apărare sunt întotdeauna vitale pentru securitatea statală. […] Această industrie se poate revigora doar prin investiții, inovație și coordonarea cu aliații.”, a adăugat el.
Planul ar alinia nevoile militare cu resursele financiare ale țării – un echilibru delicat într-un climat geopolitic din ce în ce mai tensionat.
Un pat scump
Batalionul 53 Comando „Smaranda Brăescu” din Bacău a renovat, în ultimii doi ani, dormitoarele garnizoanei unde a înlocuit mobilier și a reparat, printre altele, gardul unității.

370.000 de euro au ajuns la Area Best Construct SRL, o firmă înființată în 2022 care are doar patru angajați.
O parte din bani au fost cheltuiți, la începutul lui 2024, pe 33 de paturi cu dimensiunile de 90 cm x 200 cm.
Firma a facturat câte 1.462 lei fără TVA pentru fiecare. Dar, un pat cu aceleași dimensiuni se vinde online cu prețuri ce pornesc de la 433 lei.
Unitatea militară susține că prețul achiziției includea livrarea, montajul și ridicarea mobilierului vechi și că a ales să colaboreze cu această companie „datorită experienței observate în proiectele anterioare desfășurate la alte unități militare”.
Însă, conform Sicap.ai, o platformă independentă care simplifică vizualizarea achizițiilor publice, Area Best Construct nu a câștigat contracte cu alte unități militare, decât cu cea din Bacău.
Firme noi
În 2023, o unitate militară din Sibiu a atribuit un contract de peste trei milioane de lei firmei Ghallard SYS SRL, care a fost înființată cu aproximativ 15 luni înainte de atribuirea contractului.
La Olt, Helen M Construct SRL, înregistrată în iulie 2023, a primit, după nici trei luni, un contract de aproximativ 180 de mii de lei pentru reparațiile exterioare ale unui pavilion din cazarma 1114 Deveselu.
Unitatea militară ne-a transmis că a ales Helen M Construct SRL pentru că „a oferit cel mai mic preț”.
Marius Lilea, asociatul firmei, a declarat că „totul a fost gestionat corect de ambele părți” și că a obținut contractul pentru că a oferit cel mai mic preț. Faptul că la acel moment compania nu plătea TVA, i-a permis să depună o ofertă competitivă. Lilea ne-a spus că este o afacere mică , cu doar cinci angajați, care au lucrat anterior în străinătate și care s-au întors recent.
În 2020, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au trimis în judecată mai mulți militari pentru plăți fictive făcute către o altă firmă pentru echipamente și lucrări făcute la aceeași cazarmă din Deveselu.

Cu probleme penale
În iulie 2022, la câteva luni după ce a fost înregistrată, Eurotest Solutions SRL a obținut, de la o unitate militară din Dâmbovița, un contract de peste 740 de mii de lei pentru a livra o cabină de vopsit vehicule.
Singurul asociat din firmă este Zaharia Răducan.
Același Răducan a fost trimis în judecată în 2023, de către procurorii DNA, alături de Cătălin Ene, directorul Institutului Național de Cercetare Aerospațială și alte persoane.
Conform jurnaliștilor de la Europa Liberă, institutul făcuse plăți către mai multe firme care nu aveau legătură cu cercetarea aeronautică și nu aveau capacitate tehnică să onoreze contractele.
Răducan era asociatul uneia din companiile „fantomă”. A încasat aproape patru milioane de lei. Dosarul se judecă încă la Curtea de Apel București.
Reprezentanții Eurotest Solutions spun că, pentru că nu există o sentință finală, cazierul lui Răducan este curat, iar firma are dreptul să participe la licitații publice. Același lucru îl spune și unitatea militară care a atribuit contractul.
Tot reprezentanții companiei susțin că oferta a avut un preț de două ori mai mic decât cel la care a fost anunțată licitația și că a avut un subcontractor cu renume, de pe piața din România.
Între 2022 și 2023, compania Clemans SRL a obținut 21 de contracte de la diverse unități militare din Argeș. Firma a fost investigată de DIICOT pentru evaziune fiscală și trimisă în judecată în timp ce obținea contractele. Dosarul s-a reîntors anul trecut la procurori.
Una dintre unitățile militare care a dat bani firmei ne-a transmis că nu este obligată să verifice companiile de la care face achiziții directe, deoarece simpla lor prezență pe platforma de achiziții publice le asigură dreptul de a cumpăra de la ele.
Începând cu 2022, o altă unitate militară din Târgoviște a făcut peste o sută de achiziții de la Olcon Metal SRL. De la șuruburi, la țevi și cabluri.
Co-asociatul, Laurențiu Adrian Șerban a lucrat până în 2024 la Primăria Slatina ca inspector asistent. Cu trei ani înainte a primit o condamnare de aproape trei ani de închisoare pentru înșelăciune și uz de fals cu suspendarea pedepsei. O firmă controlată de el a primit peste 100 de mii de lei pentru a gestiona problema câinilor fără stăpân de la Caracal. Evident, firma nu a prestat niciun serviciu.
Unitatea militară susține că nu era la curent cu istoricul penal al asociatului și nu avea obligația de a-l verifica.
Ministerul Apărării Naționale ne-a comunicat că între 2022 și 2024 au fost făcute inspecții în diverse orașe: Alba Iulia, Capu Midia, Focșani, București, Iași, Constanța și Craiova.
„În urma acestor controale, au fost sesizate organele de urmărire penală în patru situații, la unități militare din garnizoanele Focșani, Capu Midia și Craiova, având în vedere existența unor suspiciuni rezonabile privind producerea unor infracțiuni (…)” ne-a transmis Ministerul Apărării în septembrie.
Deși am solicitat informații specifice despre unitățile militare implicate în anchetele penale, Ministerul Apărării nu ne-a trimis aceste date.
Pensionarii ministerului Apărării
În alte situații, granița dintre unitățile militare și companiile private de la care fac achiziții a devenit foarte neclară.
Am descoperit că foști militari și funcționari publici conduc acum companii private care câștigă contracte de stat. De asemenea, datele arată că rude ale unor angajați din sectorul public sunt angajate în aceste companii.
Mirela Bădeana este pensionară a Ministerului Apărării, însă a rămas activă atât în sectorul public, cât și în cel privat. Acum este consilier la Autoritatea pentru Digitalizarea României, dar și antreprenoare. Doar în ultimii doi ani, compania pe care co-asociată, Inter Media Sys Consulting SRL, a câștigat peste o sută de contracte cu patru unități militare din Ilfov. Suma încasată se ridică la aproape jumătate de milion de lei.
„De când doamna Mirela Bădeana a ocupat o funcție publică (pe care a obținut-o prin concurs), nu a desfășurat nicio activitate în cadrul companiei și nu a avut nicio implicare în operațiunile acesteia. A rămas doar acționară,” a declarat un reprezentant al firmei.

Un alt exemplu este, George Cristian Ghimfus – fost locotenent în Ministerul Apărării. Soția sa, Marcela Ghimfus, este în prezent ofițer specialist principal în Ministerul Afacerilor Interne.
Firma Starc4sys SRL, în care Ghimfus este asociat, a obținut contracte de zeci de de milioane de euro cu mai multe unități militare și nu numai.
A furnizat, printre altele, containere de securitate și sisteme de comunicații.
George Ghimfus nu a răspuns întrebărilor noastre.
La Pitești, Unitatea Specială de Comunicații (UM 01714) a cumpărat calculatoare și imprimante de la compania BlueSpace Technology SRL. Doi angajați din firmă ocupă și funcții de conducere la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”.
Compania spune că „nu există nicio legătură între rolurile lor academice și contractele atribuite companiei” și că au nicio influență asupra procesului de achiziție.
Pe de altă parte, unitatea militară nu a identificat situații care ar putea genera conflicte de interese în timpul procedurilor de achiziție și susține că nu există „relații de coordonare/subordonare” între aceasta și Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”.
Rudele militarilor
O parte din companiile care au primit contracte de la armată angajează rudele militarilor activi.
De exemplu, soțul Ricăi Alexandrescu, șefa unui departament dintr-o unitate militară din Capitală, a colaborat cu o companie care a primit 100.000 de euro de la o unitate militară din Bacău.
Un reprezentant al companiei a declarat că Rica Alexandrescu nu ar fi avut nicio implicare în atribuirea contractelor publice firmei respective.
Unitatea militară a precizat că „nu are mijloacele și nici obligația de a verifica relațiile de rudenie dintre angajații firmelor furnizoare și cei ai Ministerului Apărării Naționale”.
Aurel Iliuță a fost șef de departament până în 2023 la Spitalul Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”. Este soțul Ceraselei Iliuță, proprietara Petrocon SRL, care, alături de alte două companii, a obținut în 2022 un contract de 2,8 milioane de euro pentru diverse lucrări de reparații, consolidare și reabilitare a unor pavilioane, precum și pentru refacerea drumurilor și aleilor interne dintr-o cazarmă din Târgu Jiu. Compania nu a răspuns solicitărilor pentru comentarii.
Angajații statului
Un alt tipar identificat în achizițiile publice organizate făcute de unitățile militare, are legătură cu companii deținute de angajați ai statului.
De exemplu, Stef Montaj Echipamente SRL a câștigat peste 250.000 de euro pentru lucrări de reparații, construcții și inspecții ale hidranților la două unități militare din Bacău.
Firma a fost înființată de Tatiana Chirilă, consilier superior în comuna Letea Veche, situată în același județ.
„Nu poate exista un conflict de interese, deoarece doamna Tatiana Chirilă a renunțat la funcția de administrator al firmei în momentul în care a devenit funcționar public” ne-a transmis un reprezentant al companiei.
Într-un alt caz, aproximativ 2,3 milioane de euro pentru renovarea unei cazarme din județul Buzău au ajuns la ACS New Antreprenor Construct SRL, deținută de Florin Adrian Sava, director în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Unitatea militară care a atribuit contractul ne-a informat că nu a fost semnalat niciun posibil conflict de interese în cadrul licitației.
***
Am solicitat Agenției Naționale de Integritate (ANI) date despre eventuale incompatibilități sau conflicte de interese legate de atribuirea contractelor publice de către unitățile militare locale.
ANI a refuzat să furnizeze datele solicitate și, după depășirea termenului legal de răspuns, ne-a recomandat să căutăm informațiile pe site-ul său, deși acestea nu sunt prezentate în forma cerută.
Într-o țară divizată de neîncredere, Armata este, alături de Biserică și NATO, una din instituțiile în care românii au cea mai mare încredere.
Cu toate acestea, investigația noastră arată că o parte din unitățile militare din țară au direcționat bani către firme cu calificări discutabile, cu legături cu personal militar sau chiar cu persoane cu antecedente penale.
Această investigație a fost realizată cu sprijinul programului BIRN- Reporting Democracy.
Cover foto: Emilian Mocanu
